„Da, știu. Sa bei la volan unul din cele mai grave lucruri ce poți face. Adevărat. Sa te opui apoi testului nu știu de care iar e nasol. Dar când toate astea le face singurul om din țara asta pe care-l putem trimite să-i spună lu” Trump ceva la ureche și in drumul spre casa sa oprească și pe la Macron sa-i lase o atenție, apăi nu știu. Poate ne purtam un pic mai atent cu el? Zic și eu. I s-a spus Nasty toată viața, ne-am mândrit cu asta. Talentat pe teren și bad boy in real life. Așa a ajuns cunoscut. Asta e, mai sunt și dezavantaje, dar e tot ce avem. Și dacă nu sunteți de-acord, atunci vedeți ca și Nadia mai fumează câte un cui. Când vine in țara poate reușim s-o surprindem si s-o încătușam și pe ea. Sa știm o treaba”, a scris bloggerul Codin Maticiuc, pe Facebook.
Imediat a reacționat Marian Godină, care i-a comentat:. „Ți-am mai zis de multe ori că scrii fain, dar de data asta, prost. La volan, ai o singură calitate pentru polițiști: aceea de conducător auto. Ideal e să nu primești nici mai mult, dar nici mai puțin respect decât ‘nea Ion de la sculerie. Ambii te pot omorî la fel pe stradă fiind beți la volan. Sau te-ar încălzi cu ceva că cineva drag ti-a fost omorât de o celebritate? Pe mine nu.”
Răspunsul lui Maticiuc nu a întârziat. „Oameni buni. Am spus „poate ne purtam mai atent cu el”. Atât. E mult ce cer, Mariane? Dacă Maia Morgestern, beata la volan, va mai și înjura tot așa trebuia încătușată? Sau cu mai multă grija?”
„Deja când introduci cuvântul „mai” insinuezi „altfel decât cu alții.” Ceea ce e incorect față de ‘nea Ion de la sculerie de care vorbeam mai sus. Or pentru a avea dreptul de a conduce, ambii au trecut același examen, chiar dacă cu unul ne mândrim în lume (eu, unul, nu) și pe celălalt nu-l cunoaște nimeni”, i-a replicat polițistul.
„Da. Când un om a făcut ceva pentru țara asta hai sa ne purtam altfel decât cu alții. Când un om are 72 de ani și e „recalcitrant” hai sa ne purtam altfel decât cu unul de 35 care e la fel”, a scris Codin Maticiuc.
„Codin Maticiuc trebuie să te iau cu mine la serviciu câteva săptămâni și să revii apoi cu o postare. Să vezi ce îți schimbi părerea. Apoi mă iei și tu prin cluburi și poate îmi schimb și eu părerea despre fetele cu silicoane. 😂”, a venit replica lui Marian Godină.
Ilie Năstase s-a ales, vineri, cu două dosare penale, după ce a condus sub influența băuturilor alcoolice și ulterior fără permis.